În urmă cu doar câteva săptămâni, Cristi Balaj era convins de faptul că Dan Petrescu va continua la CFR Cluj și spunea cu multă încredere că antrenorul va semna prelungirea contractului. Însă, după ultimele evenimente petrecute în Gruia, discursul președintelui s-a schimbat la 180 de grade.
Dan Petrescu a încheiat sezonul pe banca lui CFR Cluj cu o serie de momente regretabile. Formația din Gruia a fost învinsă, duminică seară, scor 1-2 de Farul Constanța, în ultima etapă din play-off. La finalul meciului, Dan Petrescu a avut câteva ieșiri necontrolate și le-a reproșat mai multe lucruri jucătorilor de la Farul, dar și lui Gică Hagi.
La o zi după meci, Nelu Varga l-a făcut praf pe Dan Petrescu și a transmis publicului larg că astfel de momente nu vor mai fi văzute niciodată la CFR Cluj.
După declarația acidă a patronului, Cristi Balaj a venit și el cu o reacție cel puțin interesantă. Președintele CFR-ului a fost întrebat despre viitorul lui Dan Petrescu pe banca echipei din Gruia și a avut un discurs radical diferit față de cel din urmă cu doar câteva săptămâni.
„Este prematur, nu știm ce va urma, pentru că depinde și de el, nu numai de noi (n.r. – dacă e sigur că va rămâne sigur Dan Petrescu)”, a spus Cristi Balaj, potrivit as.ro.
În continuare, Cristi Balaj a explicat și lipsa lui Dan Petrescu de la interviul de după eșecul cu Farul Constanța:
„S-a mai liniștit! El s-a simțit foarte rău, ieri, probleme medicale. A fost într-o stare fizică și psihică, care nu i-ar fi permis să se prezinte la finalul meciului”, a completat președintele CFR-ului.
Pe 30 martie 2023, adică în urmă cu doar câteva săptămâni, Cristi Balaj declara, în exclusivitate pentru ProSport, că Dan Petrescu va continua la CFR Cluj și din sezonul următor. Președintele spunea că antrenorul și-a dat cuvântul:
„Noi avem o înțelegere verbală cu Dan Petrescu care valorează mai mult ca un act semnat. Restul sunt detalii”, declara Cristi Balaj, pentru ProSport.
La fel de convins era și patronul Nelu Varga la acel moment:
„Am tot spus și mă repet: suntem înțeleși cu Dan Petrescu și mai este doar o formalitate semnarea actelor. Nu consider că este o problemă că el nu semnat până acum. Avem și noi, ca fiecare, și alte treburi aici la club, mă refer la treburile noastre curente de zi cu zi. Însă, vorba cu Dan Petrescu este vorbă, iar el o să fie antrenorul nostru până în 2029. Ne concentrăm pentru lupta la titlu și să dea Dumnezeu să ieșim din nou campioni”, a declarat Nelu Varga, pe 30 martie, pentru ProSport.
Rămâne de văzut ce decizie se va lua în privința lui Dan Petrescu. Antrenorul mai are contract în Gruia până la data de 30 iunie 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER